A fost odat’-un cer pe care sorii-l înstelaseră, iar una dintre stele-și ținea depărtat colțurile precum brațele care așteaptă îmbrățoșat sau măcar a cuprinde tot universul. Privind spre adâncurile oceanului, se-ndrăgosti de-o stea de mare. Din înalt se aruncă ca se stingă-n a ursitei strânsoare, căci, nefericire, doar în moarte-și putea împlini iubirea. Amorul le-a fost durat vreme de-o cădere de stea. Pe al oceanului pat, două stele se-mbrățișează adânc; una de mare, alta din ceruri căzătoare.
Caragianesque 
Lasă un comentariu